Pentru a contribui la reducerea fenomenului de abandon scolar, Fundația eMAG a initiat o serie de actiuni. Astfel, Fundația eMAG deschide 14 centre afterschool la sate, 14 centre de pregătire pentru performanță în marile orașe și lansează primul proiect de promovare a orelor de educație fizică în cinci școli din București, până la finalul lui 2017. Șase centre afterschool funcționează deja în programul Nouă ne Pasă.
Acțiunile vor fi implementate în cadrul celor trei programe desfășurate de Fundația eMAG: Nouă ne Pasă, Hai la Olimpiadă! și 140 de bătăi pe minut.
„Rezultatele de până acum ne motivează să dezvoltăm acest proiect și vom include alte 14 școli din mediul rural în programul Nouă ne Pasă. În anul școlar 2017-2018, centrele de afterschool NNP vor funcționa în 20 de localități rurale și vor sprijini cel puțin 800 de copii să nu abandoneze școala, pregătindu-i în același timp pentru a promova examenul de Evaluare Națională”, declară Adina Călăfăteanu, Project Manager Fundația eMAG.
Fundația eMAG a deschis primele șase centre afterschool NNP în septembrie 2016, în șase localități rurale din cinci județe (Prahova, Buzău, Neamț, Teleorman și Constanța). Cei 251 de copii incluși, în prezent, în proiect beneficiază de servicii de educație remedială, de consiliere și de rechizite.
Deși nivelul mediu de pregătire al elevilor este în scădere, în România există o comunitate numeroasă de copii capabili pentru performanță la cel mai ridicat nivel. Pentru a-și atinge cu adevărat potențialul, este nevoie ca aceștia să aibă un cadru favorabil pregătirii, sub îndrumarea unor dascăli cu vocație. Prin programul Hai la Olimpiadă!, Fundația eMAG urmărește să faciliteze întâlnirea dintre profesorii foarte buni din sistem și copiii care doresc să facă performanță la matematică, fizică și informatică, oferind condiții optime pentru pregătire și un cadru motivant atât pentru copii, cât și pentru profesori.
„În anul școlar precedent, în județele în care funcționează centrele Hai la Olimpiadă!, 70% dintre elevii calificați la Olimpiadele Naționale s-au pregătit în cadrul acestora. Rezultatele sunt concludente și ne motivează să ducem mai departe proiectul, cu ajutorul acelor profesori foarte buni care încă există în școala românească. Intenționăm să avem acoperire națională în câțiva ani și sper ca un efect secundar al demersului nostru să fie revitalizarea acestei comunități acum restrânse de dascăli dedicați și foarte pricepuți. Fără această investiție în oameni valoroși, nu vom putea vorbi despre o creștere reală a nivelului general de pregătire”, declară Tudor Vlad, Președintele Fundației eMAG.
În anul școlar 2017-2018, Fundația eMAG își propune extinderea programului cu încă 14 centre de performanță la nivel național, ajungând la 36 în total. Acestea vor funcționa în 20 de orașe din țară și cel puțin 5.380 de elevi vor beneficia de pregătire în cadrul lor.
În prezent, aproape 3.300 de elevi se pregătesc gratuit la matematică, informatică și fizică în cele 22 de centre de pregătire pentru performanță Hai la Olimpiadă! din Baia Mare, Brașov, București, Buzău, Cluj, Constanța, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara, ghidați de 290 de profesori de elită.
„Înțelegem educația ca pe un demers prin care copilul se transformă într-un adult puternic, activ și responsabil, iar deprinderea de a face mișcare în mod organizat și susținut trebuie să fie o componentă importantă a acestui proces de formare. Ne dorim ca prin proiectele de educație pentru sport susținute de 140 BPM să convingem de aceste lucruri cât mai mulți copii, părinți și profesori de sport”, declară Tudor Vlad.
Programul 140 de bătăi pe minut (BPM) își propune să le reamintească tuturor celor responsabili de formarea actualei generații de copii: părinți, profesori, antrenori despre importanța practicării sportului și avantajele unui ritm de viață echilibrat.
Cu acest obiectiv, 140 de bătăi pe minut susține evenimente de alergare și triatlon pentru copii și adulți care cultivă și promovează principii de viață echilibrată, apropiere de natură și dezvoltare armonioasă.
În completarea parteneriatului cu aceste evenimente, Fundația eMAG lansează anul acesta un proiect pilot de promovare a sportului în școli, prin care își propune să ajute profesorii să-i încurajeze și să îi motiveze pe copii să participe la orele de educație fizică și mai departe la activități sportive extrașcolare.
Proiectul va fi implementat începând din luna martie în cinci școli din București și presupune alcătuirea unui program de antrenamente pentru copii în vederea participării la concursuri organizate de profesori în parteneriat cu programul 140 de bătăi pe minut.