- Freshful a pregătit peste 25 tone de carne de porc pentru cumpărăturile de sărbători, fiind o alegere culinară sigură pentru majoritatea clienților
• În portofoliul Freshful se regăsesc și produse străine tot mai apreciate, precum cozonacul însiropat evreiesc Babka cu fistic, Cozonacul Dubai, stridiile de Bretania sau icrele negre
• Numărul comenzilor din aplicație se dublează față de orice săptămână din an, depășind 5.000 de comenzi zilnice începând cu săptămâna de dinainte de Crăciun
• Idei pentru cadouri pentru toate vârstele – de la multe tipuri de ciocolată, Lego și seturi de cosmetice – se găsesc în aplicația Freshful by eMAG
În agitația dinaintea Sărbătorilor, tot mai mulți români aleg să folosească serviciile Freshful pentru a economisi timp important, fără să facă rabat de la produsele care trebuie să se regăsească pe masa de Crăciun. Bugetul mediu alocat de clienți pentru masa de Crăciun ajunge până la 1.000 de lei și primele produse pe care le includ sunt pe bază de carne de porc, băuturi și dulciuri de sezon.
Carnea de porc rămâne principalul ingredient pentru multe dintre preparatele pe care românii le aleg pentru masa de Crăciun. De la șorici și urechi pârlite, jumări și untură de mangaliță, tobă, mezeluri, piftie, sarmale, caltaboș și alte specialități, clienții preferă să păstreze produsele tradiționale la mesele de Sărbători. Ca să se pregătească pentru cererea sezonieră, Freshful, primul hipermarket 100% online din România, a aprovizionat cu aproape 25 de tone de carne de porc.
Ce preferă românii dintre cozonac și Panettone?
Oferta pentru coșul de cumpărături a retailerului online include peste 150 de dulciuri specifice de sezon pentru cei care își doresc să economisească timp pentru a fi mai mult cu cei dragi. O parte dintre acestea sunt destinate cadourilor care vor ajunge sub bradul de Crăciun sau pentru masa de sărbători, sub forma coșurilor cadou și a pralinelor. Oferta este completată de turtă dulce, sortimente de ciocolată și biscuiții cu arome specifice.
Cozonacul rămâne principalul produs dulce de sezon pe care clienții Freshful îl aleg în fiecare iarnă, anul acesta fiind disponibile 18 tipuri de cozonac în aplicație. Dintre aceștia, o parte sunt produși industriali de branduri precum Boromir și Velpitar, în timp ce 11 sortimente aparțin de producători locali care urmează rețele tradiționale, precum Anapan, San Delicio, Cake Away. Există și două variante vegane, fără ingrediente de origine animală. Freshful a pregătit aproximativ 2.7 tone de cozonac, gata de livrare zilele acestea. Panettone, desertul tradițional italian asociat mesei de Crăciun, a câștigat popularitate printre consumatorii români, 1 din 5 clienți Freshful preferându-l în locul cozonacului. Anul acesta, Freshful și-a extins oferta cu produse noi Panettone, disponibile în diverse arome, de la cremă de fistic și lichior limoncello până la cremă de mandarine siciliene. Tot în oferta dulciurilor de sezon au intrat iarna aceasta Cozonacul Dubai și Babka cu fistic, un cozonac însiropat cu origini evreiești, popularitatea lui crescând în ultimii ani.
Crește și apetitul pentru produse exotice
Continuând tendința anului trecut, Freshful a introdus în oferta de sărbători și produse speciale, pentru momente de răsfăț sau pentru cei care nu se regăsesc în tiparul tradițional. Începând de la fructele de sezon, unde pe lângă citricele preferate, acum se găsesc și Kaki și litchi, până la produse pentru masa de Crăciun. Stridiile de Bretania și icrele negre sunt produsele noi listate, alături de cafeaua de specialitate Dropshot, într-un ambalaj de sărbătoare. Pe lângă produsele cu specific, în oferta de Crăciun există și idei de cadou, de la seturi Lego la seturi de cosmetice
Din portofoliul produselor exotice pentru sărbători, există o gamă variată de băuturi, pachete cadou, șampanii și Corpinnat, un tip de vin spumant spaniol, învechit cel puțin 18 luni, obținut din struguri organici sau biodinamici, recoltați manual în regiunea catalană Penedes, dar și spumante Cava, produse prin metoda de fermentare în sticlă. Vinurile italienești completează oferta pentru Crăciun, cu produse de renume pentru pasionații vinului de calitate.
La capitolul băuturi autohtone, Freshful a pregătit o ofertă de sărbători care cuprinde produse de la 15 producători locali. Printre produsele locale se regăsesc de la vinuri artizanale din crame întinse pe câteva hectare, precum Crama Ferdi din zona Tohani, până la ginul Wolfpack, de la Măgura Zamfirei, și Palinca Pater, o băutură tradițională românească învechită în butoaie de dud și de stejar.