Food Union primeste o investitie de 214 milioane de euro

Grupul Food Union a primit o investitie totala de 214 milioane EUR (circa 225 milioane USD) de la PAG (un fond de investitii de top din Asia) si de la Meridian Capital, un investitor existent in grup.

Food Union este un grup cu operatiuni internationale in domeniul productiei de lactate si inghetata, cu o cota de piata importanta in Europa de Nord si actionarul majoritar al producatorului local de inghetata ALPIN57LUX, care este in acelasi timp si liderul pietei de productie inghetata in Tarile Baltice.

Investitia adusa de PAG si Meridian Capital va sustine expansiunea grupului Food Union, cu focus in China, unde Food Union este aproape de a definitiva investitia in doua fabrici moderne de lactate.

PAG va investi 161,6 milioane EUR (circa 170 milioane USD), iar Meridian Capital va investi 52.4, milioane EUR (circa 55 milioane USD) in Food Union.

Food Union a avut un an exceptional de bun in 2016. In Europa ne-am consolidat pozitia in tarile in care operam deja si am achizitionat doi producatori de inghetata, unul in Norvegia si celalalt in Romania. In China am investit in doua fabrici de lactate moderne, care vor furniza produse lactate de cea mai buna calitate catre consumatorii din China la inceputul anului 2018. Investitia efectuata de PAG, urmata de cea de la Meridian reprezinta un vot de incredere in strategia Food Union si suntem nerabdatori sa lucram cu PAG pentru a construi un business puternic in industria produselor lactate din China”, a declarat Andrey Beskhmelnitskiy, CEO la nivel global si fondator al grupului Food Union.

Suntem incantati de oportunitatea de a fi parteneri cu Food Union si Meridian Capital, pentru a sprijini dezvoltarea unei afaceri care sa asigure Chinei cele mai bune produse lactate. Exista o cerere imensa in randul consumatorilor chinezi prosperi si informati pentru produse proteice de inalta calitate, de tipul celor produse de Food Union. Cu tehnologia pe care o detine, cu know-how-ul si capacitatile sale, Food Union detine o pozitie unica extrem de favorabila in a intampina nevoile pietei din China pentru astfel de produse”, a declarat Weijian Shan, Presedinte si CEO al PAG.

In Europa grupul Food Union va continua sa se concentreze asupra dezvoltarii produselor cu valoare adaugata si asupra productiei in segmentul lactatelor si al inghetatei, cu scopul de a-si intari pozitia pe care o detine in Tarile Baltice, tarile nordice, Europa Centrala si de Est, cat si in tarile din Comunitatea Statelor Independente, precum si de a-si dezvolta perspectivele unor exporturi catre zona Orientului Mijlociu si China.