Farmec deschide noi magazine Gerovital în Bucureşti şi Ploieşti

Farmec, cel mai important producător român de cosmetice, anunţă deschiderea a două noi magazine Gerovital la Bucureşti şi la Ploieşti. Astfel compania clujeană continuă planurile de extindere a reţelei  proprii de magazine de brand.

“Prin fiecare magazin deschis de noi în ţară, ne-am propus să venim în întâmpinarea consumatorilor noştri şi să le oferim produse eficiente, la cel mai bun raport calitate-preț. Interesul crescut pentru brandurile noastre în fiecare oraş ne oferă perspective şi oportunităţi noi de explorat, dar este şi o confirmare a faptului că Gerovital este o marcă de încredere, pe care iubitorii brandului o recomandă prietenilor și familiei de generații întregi.

În Bucureşti acesta este cel de-al treilea magazin Gerovital deschis în mai puțin de un an, în timp ce la Ploiești am optat pentru inaugurarea acestui prim spațiu, ca urmare a solicitărilor numeroase primite din partea ploieștenilor. Investim în continuare în inovarea produselor și eficientizarea tuturor serviciilor pe care le oferim, continuând extinderea rețelei de magazine proprii pe teritoriul întregii țări”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Situat pe strada Calomfirescu nr. 2, în incinta centrului comercial AFI Ploieşti, la etaj, primul magazin Gerovital din oraș are o suprafață de 38 de metri pătrați și își deschide ușile oficial pe 27 aprilie.

Deschiderea noului magazin de brand din Bucureşti are loc pe data de 29 aprilie. Acesta are o suprafaţă totală de 55 metri pătraţi şi este amplasat în incinta centrului comercial AFI Cotroceni, la etaj, pe Bulevardul Vasile Milea, nr. 4.

Vizitatorii vor beneficia de o reducere de 20% la orice achiziţie din ambele magazine. La Ploieşti, oferta este valabilă în  perioada 27 aprilie – 7 mai, iar la Bucureşti, în perioada 29 aprilie – 7 mai.

Primii 100 de clienţi din Bucureşti şi primii 100 din Ploieşti vor primi un voucher valoric, pe care vor putea să îl folosească la cumpărături în perioada 8-31 mai 2017. De asemenea, toţi vizitatorii din cele două magazine vor putea efectua gratuit teste de dermoanaliză a tenului. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute și ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum și gradul de pigmentare al pielii.

În cadrul ambelor magazine, sunt disponibile toate produsele cosmetice din gamele Gerovital și Aslavital.

 

În Ploiești, acesta este primul magazin de brand, în timp ce în București, producătorul de cosmetice are la activ 3 magazine Gerovital. Alte două spații comerciale au fost inaugurate anul trecut în incinta centrelor comerciale Veranda Mall şi Park Lake.

 

 

 

 

Cele mai recente

Distribuie articolul