EximBank, premiată pentru cea mai rapidă dezvoltare a activității

sigla-eximbank EximBank a fost recompensată pentru strategia abordată în direcția facilitării accesului cât mai multor companii la instrumentele financiar-bancare, băncii fiindu-i decernat ”Premiul pentru cea mai rapidă dezvoltare a activității bancare” în cadrul Galei “Financial Leaders’ Hall of Fame 2016”, organizată de publicaţia Business Arena Magazine.

”Pentru acest an ne-am propus, și am și reușit, să distribuim cât mai multe fonduri către companiile locale, astfel că am acționat pe două paliere. Pe de o parte, ne-am concentrat pe creșterea ratei de utilizare a instrumentelor financiare pe care banca le acordă în numele și contul statului român (garanții și asigurări), iar pentru aceasta am simplificat fluxurile de lucru, am lansat noi produse și, ceea ce este poate și mai important, am reușit să comunicăm mult mai eficient cu partenerii noștri – celelalte bănci de pe piață. În ceea ce privește cealaltă direcție de acțiune, ne-am dezvoltat consistent activitatea de bancă comercială. În ultimii patru ani EximBank a trecut printr-un proces amplu de modernizare care ne-a permis ca, în 2016, banca să iasă în piață complet pregătită să propună segmentului corporate un portofoliu de produse și servicii corporate complex și atractiv. Ca prim efect, după primele nouă luni ale anului, avem expuneri din credite cu 15% peste nivelul înregistrat în aceeași perioadă din 2015, în condițiile menținerii unui nivel al creditelor neperformante sub media pieței, iar în zona produselor complementare înregistrăm venituri crescute din tranzacții valutare (+52%) și cash management (+10%)”, a spus Traian Halalai, președintele executiv al băncii.

El a adaugat că EximBank va rămâne în continuare concentrată pe susţinerea şi promovarea exporturilor și a investițiilor româneşti în străinătate, pe susținerea cu resurse financiare a proiectelor cu impact semnificativ la nivel local și regional, dar și pe sprijinirea planurilor de dezvoltare şi creştere a competitivităţii IMM-urilor.

EximBank se implică activ de aproape 25 de ani în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc, sprijinind proiectele companiilor locale. În urma reajustărilor direcţiilor de acţiune, realizate în timp pentru adaptarea la evoluţiile economice, EximBank are astăzi capacitatea de a propune segmentului corporate un portofoliu de produse și servicii atractiv pentru orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează numai pieţei interne.