ENCORSA încheie un parteneriat strategic cu certSIGN

Digitalizarea operațiunilor și a proceselor de business cu clienții și cu instituțiile publice, precum și interacțiunea dintre aceștia, este una dintre principalele priorități ale mediului de afaceri din România, într-o perioadă în care instrumentele de lucru online și mediul digital cunosc o expansiune fără precedent în istorie. Pentru a susține companiile în tranziția către fluxuri de lucru complet digitale, integratorul român de servicii de transformare digitală ENCORSA încheie un parteneriat strategic cu certSIGN, prestator de servicii de încredere conform Regulamentului eIDAS și de servicii de arhivare electronică cu valoare legală. Prin intermediul acestui parteneriat companiile își pot îmbunătăți semnificativ procesul de semnare a documentelor generate de aplicațiile interne, prin integrarea semnăturii electronice, conducând spre o gestionare eficientă și mult mai sigură a fluxurilor de lucru cu documente. Mai mult, odată semnate electronic, documentele sunt transferate automat spre arhiva electronică cu valoare legală furnizată de certSIGN.

Transformarea digitală este o preocupare tot mai vizibilă în mediul de business din România, iar soluțiile de digitalizare și automatizare a proceselor de business pe care le oferim, prin tehnologii de hiper-automatizare de tip low-code și no-code, RPA și AI, contribuie la această tendință care va accelera din ce în ce mai mult în următorii ani. Alături de certSIGN, susținem companiile să treacă mai simplu și mai rapid la fluxuri de lucru 100% digitale, cu documente semnate electronic. Deschidem astfel posibilitatea reală pentru clienții noştri să devină ‘paperless’, un obiectiv strategic pentru majoritatea afacerilor din România”, a spus Cătălin Profir, Co- Founder, ENCORSA.

În ultimii ani, interesul companiilor de a digitaliza gestionarea documentelor și de a utiliza semnătura electronică în fluxurile de lucru s-a amplificat, mai ales din nevoia de a optimiza sau chiar renunța la interacțiunile cu documente tipărite și, totodată, de a simplifica modul de comunicare cu clienți, parteneri sau instituții publice. Mediul de business din România face progrese din ce în ce mai importante în acest sens, susținut de legislația națională și europeană care stabilește cadrul legal prin care semnăturile electronice calificate garantează din punct de vedere juridic valoarea legală a documentelor semnate electronic.