„Proiectul Studycoin își propune să vină în întâmpinarea fanilor KFC care se pregătesc în această perioadă pentru examenul de Bacalaureat. De aceea, am realizat o platformă online, interactivă, prin care îi motivăm să rezolve zilnic probleme de matematică, de complexitate diversă. Ideea de la care am plecat a fost de a dezvolta constant strategia de CSR, care se concentrează pe proiecte de educaţie, şi de a susţine acest domeniu prin diverse activităţi, menite să ofere beneficii consumatorilor. Totodată, am căutat să le oferim o soluție în mediul online, acolo unde îi întâlnim cel mai des pe tinerii din ziua de astăzi. În contextul digitalizării serviciilor, am creat un mod smart de învățare, prin care le oferim acestora posibilitatea de a strânge bani, într-un portofel virtual, cu care pot achiziționa ulterior produsele lor preferate din restaurantele KFC”, spune Monica Eftimie, Chief Marketing Officer, Sphera Franchise Group.
Pe platforma online, elevii de clasa a 12-a își pot crea un cont, iar apoi au la dispoziţie 1.500 de probleme de matematică. Pentru fiecare rezolvare corectă, vor primi 1 Studycoin.