Electric Plus va oferi angajatilor locuinte complet mobilate si utilate

Compania Electric Plus a investit 700000 de euro într-un bloc de locuințe pentru salariați, ce vor fi oferite angajaților complet mobilate și utilate. Într-o perioadă în care companiile scad periodic bugetele și valorizează fiecare creștere salarială, motivarea non-salarială are un impact major. Electric Plus recunoaște că e foarte bine să reții angajații vechi, care știu cum funcționează întregul proces de producție. De aceea, angajații sunt mereu valorizați și știu că părerile lor contează, sunt luate în considerare de către management.Una dintre preocupările constante ale companiei a fost să-și susțină angajații să atingă și să menționă un echilibru constant între viața profesională și viața personală a angajaților. Sunt momente importante din viața colaboratorilor săi în care problemele lor personale au prioritate.

 ”Oamenii sunt diferiți și nu pe toți îi motivează același lucru. Faptul că adevărata motivație vine de la realizări, dezvoltare personală, satisfacție profesională și recunoaștere a fost demonstrat de Hertzberg. Prin urmare, solicităm periodic părerea angajaților noștri și creăm programe prin care le respectăm dorințele”, spune Ștefan Zoican, Manager Resurse Umane, Electric Plus.

Pe lângă politicile de resurse umane care se referă la pachete financiare, planuri de carieră și programe de training și dezvoltare profesională, compania va finaliza, în septembrie, lucrările la imobilul destinat angajaților.

”O companie este mare dacă angajații ei sunt măreți. Îi încurajăm să-și continue studiile, să-și dezvolte talentele, îi inspirăm să-și atingă scopul, învățându-i că oportunitățile sunt infinite”, spune Adrian Gârmacea, CEO Electric Plus.

Electric Plus intenționează să organizeze evenimente care presupun participarea familiilor angajaților pentru a contribui la consolidarea sentimentului de apartenență la o echipă mare și unită, a sentimentului de mândrie profesională și a atașamentului fată de organizație. Pentru a fi performanți, este evident că angajații au nevoie să se simtă parte dintr-o organizație care susține echilibrul dintre viața privată și viața profesională, care încurajează dezvoltarea personală alături de dezvoltarea carierei, spiritul de echipă și colaborarea.

În 2017, compania își propune ca obiective majore implementarea SAP, o investiție de aproximativ 500.000 euro, și demararea investiției într-o nouă capacitate de producție, estimată la aproximativ 10 milioane de Euro.

Compania a inregistrat o cifră de afaceri de 23.1 milioane de euro în anul 2016, brandul său BARRIER® fiind în creștere cu 36% față de 2015. Compania a făcut în 2016 invstiții de aproximativ 1.100.000 de euro.