„Putem spune că asistăm la o perioadă de tranziție în evoluția mentalităților angajaților din România cu privire la importanța obiceiurilor alimentare sănătoase. Impactul pe care l-a avut campania noastră de educare Hai la 1 la masă!, în mai puțin de un an, ne arată că românii sunt deschiși la informații noi și foarte dornici să adopte obiceiurile sănătoase, începând cu servirea mesei de prânz la ore fixe, în afara biroului”, a spus Dana Sîntejudean, Deputy CEO în cadrul Edenred România.
Cu toate că nivelul de informare a românilor cu privire la ce presupune o alimentație corectă este în creștere, 56% dintre aceștia acordă mesei de prânz mai puțin de 30 de minute, față de doar 23% dintre francezi. Mai mult, conform unui studiu realizat de Edenred în parteneriat cu agenția GfK, 24% dintre aceștia iau masa de prânz la un restaurant clasic mai puțin de o dată pe lună, procentul fiind de 20% în cazul cantinelor și unităților de tip autoservire. Deși vedem o îmbunătățire în ultimii ani, situația în România diferă încă major față de țări precum Belgia, Spania sau Suedia, unde această proporție este de peste 80%.