„Avem o lungă relaţie de colaborare cu Academia de Studii Economice din Bucureşti, iar acest curs vine să consolideze acest parteneriat academic foarte important pentru noi. Am decis să abordăm în cadrul cursului temele antreprenoriatului şi inovării, două elemente fundamentale care vor ajuta România să facă saltul în rândul economiilor dezvoltate. De asemenea, credem că educaţia şi pregătirea tinerilor conform cerinţelor pieţei muncii şi a oportunităţilor economice actuale reprezintă o prioritate pentru ţara noastră, iar PwC înţelege să se implice în domeniul educaţiei universitare economice pentru a împărtăşi din cunoştinţele şi experienţa practică adunate de consultanţii noştri”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner, PwC România.
„Prin acest curs, dezvoltat cu specialiști și materiale de învățare din partea PwC România, venim în întâmpinarea nevoilor studenților noștri de experiențe practice, ancorate în realitatea imediată, cu relevanță pentru mediul în care aceștia învață și lucrează. Sperăm astfel să le permitem acestora dobândirea unui set de competențe de înalt nivel care să îi transforme în participanți de succes pe piața internațională a forței de muncă.”, menționează Decanul Facultății de Relații Economice Internaționale, prof.univ.dr. Gheorghe Hurduzeu.
Echipa PwC şi D&B David şi Baias care va susţine aceste prelegeri este formată din: Mihai Aniţa, Monica Biota, Mircea Bozga, Ana-Maria Butucaru, Cristina Ciucă, Corina Dimitriu, Raluca Gâdiuţă, Andreea Mitiriţă, Irina Nistor, Monica Movileanu, Daniela Pavlovici, Valentina Radu, Anda Rojanschi, Ionuţ Sas, Ramona Simulescu şi George Ureche.