Dunwell finalizează o tranzacție semnificativă pe segmentul de producție auto

Dunwell, prima și singura agenție de brokeraj din România specializată exclusiv în segmentul industrial al pieței imobiliare, a finalizat o tranzacție de 5.000 m2 între Opsan, producător turc de componente pentru industria auto, și CTP, cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est. În primul trimestru al acestui an Dunwell Industrial Brokerage a finalizat procesul de intermediere al tranzacției dintre Opsan (Orijinal Sac Parça San. ve Tic. A.Ş.) și CTP.

„Această primă tranzacție din sectorul productiv reprezintă pentru echipa Dunwell atât finalizarea unui proces de durată, cât și confirmarea capacității noastre de a activa cu succes pe acest segment al pieței imobiliare și de a ne servi clienții cu expertiza noastră. Rezultatul colaborării cu Opsan și CTP ne dă încredere pentru următoarea perioadă, acum concentrându-ne eforturile spre celelalte proiecte aflate în pipe-line.”, a spus Marian Orzu, Managing Partner Dunwell.

Firma turcă, producătoare de componente auto, va ocupa un spațiu de 5.000 m2 în CTPark Pitești. Clădirea va fi construită special pentru Opsan, după specificațiile tehnice indicate de chiriaș, și va fi realizată la cele mai înalte standarde de calitate și inovație privind eficiența energetică.