Mult timp după descoperirea dinozaurilor, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, aceștia au fost văzuți drept marii perdanți ai evoluției, victime ale competiției cu mamiferele și ale inadecvării lor la condițiile de mediu în schimbare.
Această percepție generală asupra dinozaurilor a început să se schimbe ca urmare a descoperirilor recente. Departe de a fi fost lenți și greoi, în general slab echipați să facă față provocărilor mediului lor de viață, dinozaurii ni se relevă azi drept niște organisme cu totul și cu totul excepționale, fiind cu nimic mai prejos decât animalele care domină azi Terra, susține paleontologul Zoltan Csiki-Sava.
Conferința „Dinozaurii între mit și realitate” urmărește să prezinte succint această transformare radicală în imaginea publică a dinozaurilor, de la niște animale preistorice greoaie și stranii, la unele ce populau o lume plină de dinamism și culoare. Și face acest lucru urmărind istoria, lungă deja de două secole, a descoperirii dinozaurilor și modul în care noi și noi observații au determinat oamenii de știință să își schimbe concepțiile referitoare la aceste animale impresionante – iar în felul acesta, să modifice și modul în care publicul larg percepe dinozaurii.