Cum arată primul semestru al anului pentru BCR

Începutul anului arată excelent pentru BCR, care a obţinut în primul semestru al acestui an un profit net de 697 de milioane de lei. Compania a înregistrat un avans consistent, de peste 50%, în creditarea persoanelor fizice, faţă de semestrul I al anului 2017, consolidându-şi astfel poziţia de principal partener bancar pentru românii care vor să-şi cumpere o casă.

“Vreau să mulţumesc clienţilor noştri care aleg din ce în ce mai mult BCR drept partener de încredere pentru planurile lor. Această performanţă, de care sunt cu adevărat mândru, se bazează în primul rând pe dedicarea colegilor mei în relaţiile cu toţi clienţii băncii şi vreau să le mulţumesc în mod special pe această cale. În perioada următoare ne vom intensifica eforturile să oferim servicii competitive, să consolidăm relaţii de încredere şi să promovăm în mod particular servicii bancare şi creditare responsabilă. Mai mult, vom folosi şi vom crea toate oportunităţile posibile pentru implementarea programului nostru de educaţie financiară, menit sa sprijine independenţa financiară a tuturor celor care aspiră la o viaţă mai bună în România”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Totodată, BCR a înregistrat și o creștere solidă a creditelor pentru IMM-uri. Portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 568 de milioane de lei. Este o creştere semnificativă, de 16%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, ca urmare a strategiei proactive de susţinere a antreprenorilor locali precum şi a creşterii înregistrate în activitatea de leasing.

Cele mai recente

Distribuie articolul