Marți, 25 octombrie 2016, Fundația Principesa Margareta a României a organizat Concertul Regal de strângere de fonduri la Ateneul Român, unul dintre cele mai longevive și de succes evenimente caritabile din România, aflat la a noua ediție. Violonistul Roman Kim, dirijorul Tiberiu Soare și Orchestra Fundației Principesa Magareta a României au adus „magia” pe scenă, printr-o prestație muzicală de excepție din repertoriul N.Paganini.
Evenimentul a avut loc în prezenţa membrilor Familiei Regale a României, precum și a numeroase personalități de cultură sau susținători ai Fundației, între care Acad. Ionel Valentin Vlad, Președintele Academiei Române și Ministrul Educației Mircea Dumitru. În debutul concertului, Principesa Moștenitoare Margareta a transmis mesajului prilejuit de aniversarea Majestăţii Sale Regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 95 de ani.
Fondurile strânse în urma Concertului Regal din 25 octombrie 2016 vor sprijini programul naţional Tinere Talente, ediţia 2017.
“Concertul Regal este un eveniment caritabil care duce mai departe misiunea Familiei Regale de a susține și a promova talentul artiștilor români. În fiecare an, Fundaţia Principesa Margareta a României susține tineri cu potențial artistic extraordinar care, din cauza lipsurilor materiale, riscă să abandoneze propria vocație. Vă mulțumesc tuturor pentru contribuția dumneavoastră”, a trasmis Alteţa Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a României cu ocazia Concertului Regal.
În decursul a 9 ani, Fundația Principesa Margareta a României a investit aproape 1.000.000 Eur în viitorul artistic al României. Peste 250 de artiști aflați la început de drum, care provin din familii modeste, au fost susținuți cu burse, mentori și promovare și au reușit astfel performanțe extraordinare pe plan național și internațional. Programul Tinere Talente a fost recunoscut ca Cel mai bun program de Artă și Cultură din România la Gala Societății Civile, edițiile din 2013 și 2015.