“În cei șase ani de activitate a departamentului de Real Estate Management Services, portofoliul administrat a crescut organic, astfel încât în momentul de față avem în administrare peste 250.000 mp, fiind compus majoritar din clădiri emblematice de birouri. Ștefan cel Mare Building completează perfect portofoliul nostru și ne bucurăm să lucrăm pe un proiect 100% închiriat încă de la livrare”, a declarat Ștefania Baldovinescu, Senior Partner si Director al departamentului Real Estate Management Services în cadrul Colliers International.
Clădirea Ștefan cel Mare a fost proiectată de la bun început drept o construcție durabilă, dezvoltatorul asumându-și investiții în sisteme performante, care scad consumul de energie termică și electrică. De curând, drept recunoaștere pentru eforturile de a livra o clădire ecologică, Forte Partners a primit din partea BREEAM certificarea ”Very Good” pentru proiectul Ștefan cel Mare.
„Suntem mândri de proiectul nostru, care de altfel a și fost desemnat cel mai bun proiect de birouri boutique în cadrul Galei CIJ și suntem convinși că va deveni un punct de reper în zonă. Avem încredere în echipa Colliers că va administra clădirea la cele mai înalte standarde de calitate”, a spus Geo Mărgescu, CEO & Fondator, Forte Partners.
Din portofoliul de birouri administrat de echipa de Real Estate Management Services a Colliers International mai fac parte proiectele: Hermes Business Campus, Green Court, Ethos House, Polonă 68 și Allianz Office Building Brașov.