Cinematour Kids, la drum spre”cea mai mare bucurie”

Prima caravană de filme pentru copii se întoarce cu 21 de proiecții în 18 localități din Brașov. 

După o pauză în primăvară, din lipsă de finanțare, caravana se reîntoarce să facă “cea mai mare bucurie”, “cea mai fericită zi”,  să aducă “cele mai frumoase povești”, să creeze emoție și suspens, să încurajeze autoritățile locale să inițieze proiecte similar.

Cinematour Kids pornește la drum cu două filme pentru copii produse în Danemarca și cu scurt metraje produse în Norvegia. Prima este ,,După aur în Canada”, în regia lui Niels Nørløv. Este vorba despre niște copii care găsesc o fotografie veche cu un bătrân bărbos și un echipament de căutător de aur despre care află că este străbunicul lor. Cu o hartă pe care o găsesc în casa unei mătuși, își propun să plece către o mină părăsită în căutarea aurului. În drumul lor sunt urmăriți de doi dubioși căutători de aur care vor să pună și ei mâna pe comoară. 

Iar a doua este ,,Villads”, în regia Frederik Meldal Nørgaard. Este vorba despre un copil de 6 ani care are frecvent necazuri căci îi place să se joace, iar, de cele mai multe ori, regulile jocurilor sale sunt contrare regulilor adulților.

Copiii mai pot vedea și scurtmetrajele ,,Lașul” și ,,Magia timpului”. Cel de-al doilea spune povestea unui pui de ren și călătoria sa spre maturitate, drumul pe care îl parcurge pentru a deveni un ren alb.

Cele mai recente

Distribuie articolul