De acești bani vor beneficia studenții Erasmus, dar și profesorii, ucenicii, voluntarii și tinerii implicați în proiecte sportive, fiind sprijinite totodată și colaborările dintre instituțiile de învățământ, organizații de tineret și întreprinderi.
„Sunt foarte încântat că vom avea 2,5 miliarde de euro în 2017 pentru dezvoltarea activităților noastre, astfel încât să ajungem la o gamă cât mai largă de persoane, cu diferite interese, profiluri și fundaluri sociale. Înaintea celei de-a 30-a aniversări a programului de anul viitor, Erasmus+ este pe deplin autonom și oferă mai multe oportunități pentru oameni și proiect decât oricând altcândva”, a declarat Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport.
Ca și anul acesta, se va acorda prioritate proiectelor de promovare a incluziunii sociale. Astfel, organizațiile și părțile interesate care doresc să solicite fonduri pot începe să își pregătească cererile de grant.