BonApp & MUNCH – două companii care combat risipa alimentară au fuzionat

Combaterea risipei alimentare devine câmpul de acțiune pentru Start-up-urile care propun o soluție win-win atât pentru clienți, cât și pentru magazine. Munch, aplicația populară pentru salvarea alimentelor în Ungaria, Cehia și Slovacia, a fuzionat cu Bonapp, liderul din România, pentru a crea cea mai mare inițiativă de combatere a risipei alimentare în Europa Centrală și de Est (ECE).

Această fuziune strategică reprezintă, de asemenea, un pas important în promovarea practicilor alimentare sustenabile, ajutând retailerii să-și crească veniturile și oferindu-le consumatorilor acces facil la alimente excedentare.

Compania reunește acum o echipă de aproape 100 de membri și a generat venituri totale de 7,5 milioane EUR în 2024.

„România este una dintre cele mai mari și dinamice piețe din Europa Centrală și de Est, ceea ce o face o prioritate strategică pentru noi. Bonapp a construit un brand puternic în această țară efervescentă, colaborând cu parteneri de renume precum PENNY și Starbucks. În plus, rețeaua extinsă a echipei Bonapp în regiune deschide oportunități extraordinare pentru extinderea noastră în Europa. Suntem încântați să ne unim forțele și să dezvoltăm împreună acest business”, a spus Kirill Perepelica, Co-Fondator Munch, în urma acestei fuziuni.

Luka Zivkovic, Co-Fondator Bonapp, a adăugat: „Antreprenorii cu aceeași viziune își unesc forțele! Munch și Bonapp împărtășesc culturi foarte asemănătoare. Prin combinarea expertizei locale profunde a Bonapp cu succesul dovedit al Munch în regiune, creăm fundația ideală pentru o creștere accelerată. Acest parteneriat demonstrează că în lumea companiilor în creștere, întregul poate fi cu adevărat mai mare decât suma părților sale

Fuziunea combină leadershipul european al Munch în trei țări cu poziția solidă a Bonapp pe piața din România, rezultând într-o platformă unificată cu peste 3,5 milioane de descărcări ale aplicației și un total de 6000 de locații partenere.

Atât Munch, cât și Bonapp, au o misiune comună: să conecteze consumatorii cu HoReCa și retaileri care oferă alimente excedentare la reduceri semnificative.

Grégoire Vigroux, Co-Fondator Bonapp, a subliniat impactul extins al muncii lor: “ Munch și Bonapp împărtășesc angajamentul de a urmări profituri cu un scop, creștere cu impact și prosperitate cu sustenabilitate. Împreună, oferim gospodăriilor alimente accesibile în contextul inflației crescânde, ajutăm retailerii să reducă risipa și contribuim la o planetă mai sănătoasă. Acum, mai mult ca niciodată, soluția noastră aduce un câștig triplu—un câștig pentru consumatori, un câștig pentru retaileri și un câștig pentru mediu”.

Împreună, fondatorii plănuiesc să se extindă în noi piețe în 2025, inclusiv în Bulgaria, Croația, Grecia, Serbia și Slovenia, în timp ce vor consolida parteneriatele cu retailerii și vor îmbunătăți aplicația mobilă pentru a oferi o experiență mai bună utilizatorilor.