Bogdan Badea are o experiență vastă în vânzări și business development acumulată în cadrul unor companii românești și multinaționale precum P&G, Accace sau Ernst & Young, unde a coordonat de-a lungul carierei echipe, proiecte și portofolii complexe. În ultimii doi ani și-a dezvoltat cariera în cadrul Smartree, lider pe piața de externalizare a serviciilor de salarizare și administrare de personal din România, în poziția de Business Development & Strategic Alliances Director.
„Mă bucur că echipa eJobs a mai adăugat un nou membru cheie, alături de care vom consolida poziția de lider a companiei în piața de recrutare din România”, a spus Andrei Frunză, CEO eJobs Group.
Pe termen mediu și lung, principalele obiective strategice ale echipei comerciale conduse de Bogdan Badea vizează extinderea companiei în segmentul business-to-business (B2B) și dezvoltarea portofoliului de servicii dedicate acestui segment. Astfel, Bogdan va coordona, din această poziție, dezvoltarea strategiei de vânzări și consolidarea parteneriatelor strategice cu clienții de tip companii.
“Preiau o responsabilitate importantă, aceea de a conduce o echipă care a avut performanțe foarte bune pe o piață extrem de competitivă. Împreună, vom continua să lucrăm la extinderea gamei de soluții de recrutare inovatoare, care să susțină permanent nevoile partenerilor noștri și să-i sprijine pe aceștia să-și atingă propriile obiective de performanță”, a spus Bogdan Badea, Head of Sales eJobs Group.
Bogdan Badea a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice din București și are un Master în Finanțe Corporative și Burse de Valori.