Cea de-a saptea ediţie a festivalului Sărbătoarea Gustului din România, desfăşurată sub motto-ul „Bun pentru gust, bun pentru sănătate, bun pentru planetă”, debuteaza pe 17 noiembrie cu evenimentul „Black Sea Food Summit”, ce are ca tema reducerea risipei alimentare.
Evenimentul il va avea ca invitat de onoare pe Arash Derambarsh, Consilier municipal in Paris, inițiatorul proiectului de lege contra risipei alimentare din Franta, proiect de lege demarat de curând si la nivel mondial.
Lupta împotriva risipei alimentare înseamnă mobilizarea consumatorilor, asociațiilor, producătorilor, procesatorilor și distribuitorilor de produse alimentare. Acțiuni de combatere a risipei de alimente sunt puse în aplicare în următoarea ordine de prioritate:
- Prevenirea risipei de alimente
- Folosirea alimentelor nevândute, proprii pentru consumul uman, prin donare sau prelucare
- Utilizarea acestora ca hrana pentru animale
- Utilizarea compostului pentru agricultura sau pentru a produce energie, inclusiv biogaz.
Evenimentul va avea loc in cadrul târgului ROMHOTEL in data de 17 noiembrie 2016, intre orele 13.00 – 17.00, in Sala Sadoveanu, pavilion C4 – C5 la ROMEXPO.
Conferinta se va incheia cu cocktail-ul de degustare a vinului Beaujolais-Villages Nouveau 2016, selectat de Chef Paul Bocuse.