Black Friday la foodpanda până la finalul lunii: Meniuri la jumătate de preț în București și Timișoara

bf-foodpanda Foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food ordering din România, prelungește campania desfășurată de Black Friday până la 30 noiembrie. Astfel, locuitorii Capitalei și cei din Timișoara vor beneficia de reduceri de până la 50% la comenzile online de mâncare. Campania de reduceri specifică sezonului a demarat încă de la 1 noiembrie și va fi activă doar în București și în Timișoara până la finalul lunii. Astfel, locuitorii celor două orașe pot comanda meniuri reduse cu până la 50% din oferta a peste 12 restaurante partenere din Timișoara, respectiv 19 din Capitală.

„Black Friday-ul de anul acesta l-am dorit cumva mai atipic, motiv pentru care am decis să prelungim perioada de reduceri, dar să facem și o selecție riguroasă a restaurantelor partenere în campanie. De aceea am avut grijă să selectăm brandurile cele mai cunoscute și apreciate în rândul clienților. Mai mult decât atât, am implementat reducerile doar în cele două orașe cheie pentru noi, cu consumatori activi și foarte atenți la calitatea preparatului și a modului de livrare”, declară Radu Bălăceanu, Country Manager foodpanda România.

Potrivit acestuia, de la începutul campaniei și până în prezent, Black Friday-ul din acest an a generat deja pentru foodpanda o creștere de circa 40% a numărului de comenzi față de media zilnică, pondere care se va menține până la finalul campaniei. În ceea ce privește comanda medie, aceasta se ridica, în medie, la 50 lei, având în vedere reducerile consistente aplicate.