Beneficii la World Class pentru clienţii Raiffeisen Bank

Finanțele merg mână în mână cu o viaţă sănătoasă. Asta vor să demonstreze cei de la Raiffeisen Bank prin parteneriatul cu World Class. În acest sens a fost lansat un program de loializare pentru clienţii persoane fizice ai băncii, iar prin intermediul unei platforme online, aceştia pot accesa oferte speciale pentru abonamentele cluburilor de fitness.

“Acest parteneriat cu compania World Class Romania este important pentru noi, un model de colaborare pe care ne dorim să-l extindem. La inițiativa Raiffeisen Bank, World Class vine cu o ofertă care ține cont de nevoile clienților băncii pasionați de sport și care are beneficii certe. Banca se află în centrul ecosistemului – integrează și înțelege nevoile clienților cu care lucrează zi de zi. Astfel poate aduce valoare adăugată pentru toți cei implicați și interesați” a spus Cristian Sporis, vicepreședinte Corporate Banking la Raiffeisen Bank.

“Alături de Raiffeisen Bank, World Class face un nou pas în misiunea pe care şi-a asumat-o în România, aceea de a inspira, informa şi motiva românii să facă mai mult sport, mai des, pentru a se bucura de o viaţă mai sănătoasă şi mai împlinită. Cuvântul cheie al acestui parteneriat este “accesibilitatea”, de aceea susținem împreună cu Raiffeisen Bank un sistem de plată online pentru abonamente, extrem de facil şi rapid, perfect adaptat nevoilor publicului nostru”, a spus Kent Orrgren, CEO World Class Romania.

Clienţii care vor să beneficieze de această ofertă își pot activa abonamentele World Class pe „raiffeisen.worldclass.ro” şi le pot plăti cu cardul de debit Raiffeisen Bank şi chiar în 12 rate fără dobândă, cu cardul de cumpărături.

 

Cele mai recente

Distribuie articolul