Banca Comercială Română (BCR) a anunțat vineri că oprește în noaptea de vineri spre sâmbâtă, între orele 23:00 – 5:00, sistemele informatice care gestionează serviciile de Internet și Mobile Banking – Click 24 Banking, respectiv Touch 24 Banking. Vor fi afectate, de asemenea, și aparatele multifuncționale și ghișeele automate prezente în rețeaua teritorială a BCR, dar ATM-urile, POS-urile și plățile cu cardurile vor funcționa normal.
Totodată, sâmbâtă, 24 martie 2018, în intervalul orar 05:00 – 23:59 mai pot apărea întreruperi în funcționarea serviciilor menționate. Întreruperea este necesară pentru alinierea la noile reglementări PSD2. BCR recomandă clienţilor să-şi programeze din timp toate operaţiunile bancare pe care trebuie să le efectueze în această perioadă.