Activitatea în industria romaneasca scade în continuare. În noiembrie, indicatorul pentru volumul producţiei a ajuns la 55 de puncte, de la 60 în septembrie şi 56 în octombrie. Este a doua lună consecutiv când indicatorul se află sub media de 57 de puncte din ultimele 25 de luni. Totodată industria s-a apropiat la 5 puncte de pragul sub care se află zona de contracţie
Majoritatea indicatorilor înregistrează scăderi. Numai 45% din indicatorii măsuraţi arată creşteri mici sau valori neschimbate faţă de luna anterioară.
Totodata, barometrul arata ca rata comenzilor noi a scăzut mai drastic decât volumul producţiei. Indicatorul a coborât 4 puncte, de la 57 la 53. Comenzile pentru export au scăzut şi ele de la 64 de puncte la 58.
De opt luni, nivelul stocurilor se află în zona de contracţie sub 50 de puncte. Micşorarea stocurilor vine de la scăderea comenzilor şi a volumului producţiei.
Indicatorul comenzilor neexecutate se află în plină contracţie, datorită decalajului dintre comenzile finalizate si fluxul subţire al comenzilor noi. O scădere mai îndelungată a comenzilor neexecutate poate semnala apariţia excesului de capacitate în raport cu cererea insuficientă. Situaţia poate deveni periculoasă, pentru că duce la scăderea preţurilor.
Ce predicţii se pot face pentru 2017?
Oscilaţiile activităţii industriale din 2016 sugerează că, cel puţin pe termen scurt, volatilitatea va continua şi în 2017. Cererea oscilantă va rămâne cauza principală a volatilităţii. Fluctuaţii se manifestă la nivelul cererii propriu-zise, dar şi la nivelul decalajelor între încheierea contractelor şi intrarea în execuţie a comenzilor contractate. Volatilitatea creează un risc major. Se poate transforma în declin persistent. Dacă declinul durează mai mult de trei luni, el afectează nu numai industria, ci şi economia.
Pe termen mai lung, ponderea redusă (sub 50%) a indicatorilor care au crescut în luna noiembrie arată că o redresare semnificativă şi durabilă nu poate fi aşteptată prea curând.
Dificultatea principală este nivelul scăzut al investiţiilor făcute de firme. De şapte luni, indicatorul pentru cheltuieli de capital oscilează între 58 de puncte în mai şi 55 în noiembrie, cu cinci puncte peste zona de contracţie şi cu două puncte sub media ultimelor 25 de luni. În condiţii de volatilitate a cererii, firmele se tem de investiţii ireversibile pe termen lung şi preferă investiţii mai mici cu pierderi potenţiale mai uşor de suportat.
Totuşi, managerii se arată ceva mai optimişti. Media speranţelor cumulate privind comenzile, producţia şi preţurile peste 6 luni a crescut de la 58 la 60 de puncte. Creşterea survine probabil în contextul începerii unui an nou şi a aşteptărilor faţă de un nou guvern care va fi instalat în urma alegerilor generale din 11 decembrie 2016.
Barometrul este realizat de IRSOP & SNSPA Facultatea de Management pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie.
Datele au fost culese prin interviuri directe cu managerii firmelor în intervalul 14-16 decembrie 2016.