Companiile care optează pentru plata defalcată a TVA-ului de la 1 octombrie a.c. pot deschide la Banca Transilvania cont de TVA, pentru încasarea şi plata taxei pe valoare adăugată. BT aplică prevederile Ordonanței 23/2017 privind plata defalcată a TVA-ului, opțională din data de 1 octombrie a.c. şi obligatorie din 1 ianuarie 2018. Pentru a susține antreprenorii, BT va absorbi cât mai mult din costurile generate de noua structură de conturi, aşa încât condițiile pentru clienți să fie cât mai avantajoase.
Constituirea şi administrarea conturilor de TVA, plățile electronice şi încasările sunt oferite gratuit de Banca Transilvania, cu excepția comisioanelor percepute de BNR şi de Transfond. Persoanele juridice şi fizice care plătesc taxa pe valoare adăugată şi care prestează servicii sau livrează bunuri taxabile în România vor trebui să aibă cont de TVA. Acesta este un cont bancar suplimentar, deschis în lei si, la nevoie, în valută, în care clienții vor primi sumele aferente TVA-ului pentru produsele şi serviciile vândute. O altă particularitate este că din aceste conturi de TVA nu poate fi retras numerar.