Banca Transilvania: Crește încrederea consumatorilor europeni

banca-transilvania În zona euro, încrederea consumatorilor a continuat să se amelioreze în noiembrie, pentru a treia lună la rând, ceea ce exprimă premise de re-accelerare a consumului privat (principala componentă a PIB) pe termen scurt. Indicatorul calculat de Comisia Europeană a crescut cu un ritm lunar de 1.9 puncte la -6.1 puncte (maximul din decembrie 2015). Premisele de accelerare a consumului populației pe termen scurt, euforia de pe bursa americană, știrile companiilor (Vinci, Banco Sabadell, Rotork) și dinamica cotațiilor internaționale la țiței și alte materii prime s-au resimțit pe piața financiară în ședința de tranzacționare de marți. Rata de dobândă la titlurile de stat germane la 10 ani a scăzut la 0.234%, indicele EuroStoxx 50 a urcat cu 0.4%, iar EUR/USD s-a depreciat cu 0.13%, la 1.0617 (cursul BCE) (minimul de la începutul lunii decembrie 2015).

În România, într-un discurs la București prim-vice guvernatorul BNR s-a referit la interdependența dintre intermedierea financiară și finanțele publice, subliniind importanța intensificării cooperării internaționale în ceea ce privește schimbul de informații fiscale, pentru contracararea provocărilor curente (în materie de plata impozitelor și de concurență). Conform datelor BNR activele totale ale sectorului bancar au crescut cu 5.1% an/an la 378.1 miliarde RON în T3, iar rezultatul agregat s-a majorat cu 64.7% an/an la 3.7 miliarde RON (anualizat) în primele nouă luni ale anului curent. Rata creditelor neperformante se situa la 10% la final de septembrie, minimul din 2010.

Aceste evoluții au fost influențate de accelerarea economiei și de procesul de restructurare bilanțieră. Marți piața financiară a fost influențată de evoluțiile din piețele externe și de factori interni (inclusiv contextul electoral). Pe piața monetară ratele de dobândă s-au consolidat: overnight la 0.20%/0.50%. Curba randamentelor s-a deplasat în jos, declinul fiind mai pronunțat pe scadențele medii-lungi: la 10 ani cu 8 puncte bază la 3.43%. La BNR EUR/RON a stagnat la 4.5103, iar USD/RON s-a consolidat la 4.2418. Piața de acțiuni a continuat să crească (indicele BET cu 0.2%), pe un rulaj de 58.9 milioane EUR, din care 55.6 milioane EUR au reprezentat tranzacții pe piața deal.