”Știrile macroeconomice, din sfera companiilor (speculațiile privind fuziunea Societe Generale cu UniCredit) și dinamica cotațiilor internaționale la țiței și alte materii prime au avut impact pe piața financiară luni. Rata de dobândă la titlurile de stat germane la 10 ani a urcat la 0.323%, indicele EuroStoxx 50 a crescut cu 0.3%, iar EUR/USD s-a depreciat cu 1.16%, la 1.0777 (cursul BCE) (nivelul minim de la începutul anului)”, se arată în raportul Băncii Transilvania.
În România, conform datelor INS, producția industrială a crescut cu 1% lună/lună și cu 3.3% an/an în septembrie, evoluție determinată, în principal, de dinamica componentei prelucrătoare (ritm lunar de 1%, dinamică anuală de 4.5%). La nouă luni industria a crescut 1.4% an/an, ritm sub potențial, evoluție determinată de semnalele de final de ciclu în industria globală, dar și de provocările structurale din minerit și energie. Construcțiile au crescut cu 2.4% lună/lună și cu 0.7% an/an în septembrie. În primele trei trimestre acest sector intensiv în capital și forță de muncă a consemnat un avans de doar 1.9% an/an, componenta rezidențială resimțind Legea dării în plată, iar lucrările de inginerie civilă fiind afectate de nivelul încă redus al investițiilor publice. Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2.7 miliarde EUR la nouă luni (1.6% din PIB), conform datelor BNR, evoluție determinată de deteriorarea balanței comerciale cu bunuri și a balanței veniturilor primare. Pe de altă parte, investițiile străine directe au crescut cu aproximativ 30% la 3.1 miliarde EUR la în primele nouă luni ale anului.