În acelaşi timp, cele două societăţi au anunţat că interesele acestora vor fi reprezentate de către ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România).
În calitate de membri ACAROM, Automobile Dacia şi Renault Commercial Roumanie vor continua să susţină programele care vizează creşterea pieţei naţionale de vehicule noi.
Obiectivul este acela de a înlesni accesul clienţilor români la achiziţia de vehicule noi şi performante şi de a diminua numărul de vehicule poluante, care reprezintă un real pericol pentru mediul înconjurător, dar şi pentru siguranţa rutieră.
În acelaşi timp, Automobile Dacia şi Renault Commercial Roumanie îşi vor consolida sprijinul pentru ACAROM cu activităţi la care contribuie peste 16.000 de angajaţi, în România.