Standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 va găzdui multe noutăți, prototipuri și oferte speciale. Vizitatorii pot vedea noul concept e-tron quattro, un SUV 100% electric. La stand vor fi prezente noul A6, noul A7 Sportback, deja reprezentativul A8, precum și gama Audi Sport (R și RS) în care se remarcă R8 Spyder. De asemenea, vizitatorii salonului vor beneficia de o ofertă promoțională din partea Audi pentru gama Q – avantaj client de 20% și patru ani de mentenanță gratuită. Odată cu SIAB, Audi dă startul rezervărilor pentru noul e-tron, ce va fi lansat pe piață în 2019.
„Conceptul sub care am gândit standul Audi de la Salonul Internațional de Automobile București 2018 este Shape the Future. Vom prezenta clienților Audi din România modele care vor defini condusul viitorului. Gradul de digitalizare și de interconectare din dotarea A6, precum și propulsia integral electrică a noului e-tron quattro vor deveni prezențe uzuale pentru Audi foarte curând”, declară Bogdan Militaru, Brand Manager Audi România.
Conceptul e-tron va fi lansat anul viitor. Vizitatorii Salonului Internațional de Automobile București 2018 au posibilitatea de a rezerva acum una dintre primele 50 de unități pentru un avans de 1.000 euro + TVA, prin intermediul distribuitorilor autorizați. Modelul este integral electric și garantează performanțe excelente pe orice tip de teren. e-tron permite accelerarea de la 0 la 100 km / h în 4,5 secunde, la o putere de până la 320 kW (cu boost până la 370 kW). Autonomia oferită de baterie face posibilă parcurgerea unor trasee de până la 500 de kilometri. Modelele e-tron sunt primele care vor putea fi încărcate cu 150 kW la stații electrice cu putere superioară, într-un interval de doar 30 de minute. Până în anul 2020, Audi și-a propus să dețină în portofoliu trei modele diferite, complet electrice.