”Mulţumim membrilor AmCham împlicaţi în formularea şi promovarea recomandărilor pentru dezvoltarea pieţei de capital din România, al cărei poţential confirmat de includerea pe lista de monitorizare FTSE pentru pieţe emergente crează premise ce pot aduce numeroase oportunităţi de investiţii pentru ţara noastră. În următorul orizont de timp, eforturile de continuare a procesului de reformă a pieţei de capital vor trebui amplificate pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a acesteia. Sub presiunea complexităţii schimbărilor globale, dialogul constructiv între comunitatea de afaceri, autorităţile de supraveghere şi reglementare şi ceilalţi decidenţi, va avea un rol esenţial pentru reuşita demersului de promovare la statutul de piaţă emergentă cât mai curând”, a declarat Cristian Agalopol, preşedintele grupului de lucru pentru piaţa de capital din cadrul AmCham Romania.
Prin grupul de lucru dedicat pieţei de capital din Romania, AmCham în colaborare cu alte structuri asociative a promovat recomandări de eficientizare şi creştere a atractivităţii pieţei de capital din România precum îndepărtarea celor opt bariere administrative sau măsuri de atragere a investitorilor instituţionali nerezidenţi, esenţiale pentru a transforma piaţa de capital într-o sursă de finanţare fiabila şi atractivă pentru investitori publici şi privaţi. FTSE revizuieşte anual clasificarea ţărilor în cele patru categorii – pieţe de capital dezvoltate, pieţe de capital emergente avansate, pieţe de capital emergente secundare, şi pieţe de capital de frontieră, prin analizarea a 21 de criterii care urmăresc cadrul de reglementare, custodia şi decontarea, cadrul de tranzacţionare, operaţiunile cu derivative.