Cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă), Alro, a înregistrat un profit net de 67 milioane de lei, în 2016, față de o pierdere netă de 24 milioane de lei, înregistrată în 2015. Profitul net ajustat* a fost de 101 milioane de lei, în 2016, comparativ cu 45 milioane de lei, în 2015. Cifra de afaceri a Companiei a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 2,1 miliarde de lei, de la 2,3 miliarde de lei, în anul anterior.
„Anul 2016, deși a fost un an cu un climat macroeconomic instabil și cu un nivel redus al prețului aluminiului la nivel internațional, a reprezentat un an important în istoria Alro, fiind primul an cu profit după patru ani consecutivi de pierderi”, a declarat Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro S.A.. “Finalizarea cu succes atât a investigației Comisiei Europene, privind contractele Alro cu producătorul de electricitate Hidroelectrica cât și implementarea schemei de exceptare, pentru marii consumatori de energie, de la plata unui procent de 85% din numărul de certificate verzi aferente cotei obligatorii au contribuit, la stabilizarea Companiei. Vom continua să intensificam investitiile în capacitățile de producție, în proiecte de protecție a mediului înconjurător, de eficientizare energetică, dar și în proiecte de cercetare-dezvoltare care să ne ajute să oferim clienților nostri produse de înaltă calitate și în conformitate cu cele mai sofisticate cerințe tehnologice”.
În 2016, piaţa aluminiului a înregistrat o scădere a cotațiilor, nivelul mediu al prețului aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (LME) fiind, anul trecut, de 1.605 USD/tonă, comparativ cu 1.661 USD/tonă, în anul precedent. Investițiile pentru cresterea eficienței, a capacității secției de reciclare și pentru extinderea portofoliului de produse, realizate de Companie în ultimii ani, și continuate și în 2016 au ajutat Alro să își păstreze competitivitatea pe piețele internaționale.