„Titlul de Capitală Europeană a Culturii este o ocazie unică de a aduce împreună comunități prin cultură și de a stimula crearea unor parteneriate locale, europene și internaționale solide pentru viitor. Urez celor două orașe, Aarhus și Pafos, mult succes în anul care vine”, a declarat comisarul european Tibor Navracsics.
Ambele orașe au prezentat programe care pune în evidență secole de cultură, utilizând, în același timp, modalități artistice diferite pentru a aborda problemele socioeconomice cu care se confruntă Europa astăzi.
Tema centrală pentru Aarhus 2017 este „regândirea”. Orașul danez va ilustra modul în care artele, cultura și sectorul creativ ne pot ajuta să ne regândim și să ne modelăm comportamentele sociale, urbane, culturale și economice de bază pentru a găsi soluții noi la problemele comune. Un spectacol care pune în scenă o saga vikingă pe un acoperiș, o expoziție de artă desfășurată în întregul oraș, inclusiv de-a lungul coastei, un „Forum mondial al creativității” și un festival literar internațional pentru copii sunt doar câteva dintre numeroasele evenimente care vor face legătura între trecut și ideile creative pentru prezent și viitor.
Aarhus 2017 își va lansa programul cultural având în centrul celebrărilor copiii. Sute de copii din regiunea centrală a Danemarcei se vor reuni la Aarhus pentru a-și imagina viitorul, într-o serie de evenimente intitulate „Tărâmul dorințelor”. Când se va lăsa noaptea peste ceremonia de deschidere, un spectacol grandios, cu reprezentații de stradă, spirite și zei vikingi pe cerul nopții, va marca începutul anului în care orașul este Capitală Europeană a Culturii.
„Pod între continente, punte între culturi” este firul roșu al sutelor de evenimente găzduite în 2017 de Pafos. Primul oraș cipriot care este gazdă a evenimentului Capitală Europeană a Culturii își pune în evidență experiențele multiculturale și proximitatea geografică de Orientul Mijlociu și de nordul Africii pentru a consolida relațiile dintre țări și culturi. Pafos urmează să devină o imensă scenă deschisă, o „fabrică în aer liber”, în care o tradiție milenară de viață culturală în spații deschise se întâlnește cu modurile contemporane de a crea, de a gândi și de a trăi.
Ceremonia de deschidere pentru Pafos 2017 se inspiră din una dintre temele programului cultural din acest an: „Mit și religie”. Se va insufla o viață nouă mitului lui Pygmalion și al Galateei și altor povești din istoria Pafosului, într-un spectacol unic de muzică și dans. În timpul weekendului de deschidere din 28-29 ianuarie, orașul se va transforma într-o „fabrică în aer liber”, care va „produce” o multitudine de spectacole și de manifestări artistice.