„An de an, această săptămână reprezintă o oportunitate fantastică pentru a stabili contacte, a face schimburi de experienţă şi oportunităţi, a demara noi partenariate”, a explicat comisarul pentru politică regională, Corina Creţu, în deschiderea sesiunii inaugurale.
Această ediţie va avea ca teme principale Agenda Urbană a UE, inserţia socială şi provocările trecute şi viitoare ale politicii de coeziune. Ceremonia anuală a Premiilor RegioStars, care recompensează în fiecare an cele mai bune proiecte cofinanţate de UE, va avea loc marţi, 11 octombrie, seara, la Bozar.