Cererea pentru locuințe private de închiriat în rândul studenților este în creștere în regiunea Europei Centrale și de Est (ECE), în toate cele șase economii majore ale României, Ungariei, Cehiei, Slovaciei, Bulgariei și Poloniei, observă consultanții Colliers, iar această tendință atrage atenția marilor investitori. Dacă până în 2021, în prim-planul investitorilor erau Cehia și Polonia, de anul trecut o parte dintre aceștia și-au extins activitatea și în România și Serbia, unde au deja în dezvoltare proiecte rezidențiale destinate exclusiv închirierii. Numărul unităților de cazare în căminele studențești private este de aproximativ 2.500 în București, similar cu cel din Cehia, de exemplu, care are însă doar jumătate din numărul studenților din România. Costurile de cazare sunt cuprinse între 150 și 300 de euro, în funcție de numărul de camere și de condițiile de confort oferite.
„După doi ani de pandemie, când cursurile universitare s-au desfășurat la distanță și piața căminelor studențești a fost practic înghețată, 2022 a marcat o revenire la normalitatea pre- pandemică. În contextul acestei evoluții, segmentul PBSA (Purpose Built Student Accommodation) din București și regiunea ECE a cunoscut schimbări și oportunități semnificative. Este evidentă cererea foarte mare pentru spații de cazare private în București, care oferă studenților opțiuni moderne și flexibile de cazare, și la fel de evident este și interesul în creștere al investitorilor pentru acest segment, căutând activ cele mai bune oportunități de dezvoltare pe piața locală. Căminele private rămân încă un sector relativ nou în toată regiunea. Polonia, care are peste 5.100 de astfel de unități de cazare, România, unde sunt deja aproximativ 2.500 de unități în Bucuresti, și Republica Cehă, cu peste 2.100 de unități, conduc în acest segment al pieței imobiliare“, punctează Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.