Dezvoltată în România, certificarea IMMUNE Building Standard™ acordată în premieră în Asia

Două clădiri de birouri din regiune, certificate IMMUNE™ Powerful 15 iunie 2022. Două clădiri de birouri aparținând unuia dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din Filipine, MREIT Inc., au primit certificarea IMMUNE™ Shell & Core la nivel Powerful – 4 stele, și devin astfel primele clădiri certificate IMMUNE™ din Asia. MREIT Inc. este o companie Megaworld ce funcționează ca un fond de investiții imobiliare.

„Ne-am început călătoria la scurt timp după apariția pandemiei, dezvoltând IMMUNE Building Standard™ ca o referință pentru clădirile sănătoase ale viitorului. Acum, la un an și jumătate de la certificarea primei clădiri IMMUNE™, marcăm o nouă etapă în Asia, împreună cu echipa Megaworld. Cu fiecare nouă proprietate care adoptă standardul IMMUNE Building Standard™, recunoaștem nu numai interesul în creștere, ci și angajamentul clar al sectorului imobiliar de a crea un mediu de lucru mai sănătos pentru oameni, companii și economii din întreaga lume”, a spus Liviu Tudor, fondator Genesis Property și președinte al European Property Federation.

Certificarea IMMUNE Building Standard™, dezvoltată de Genesis Property pentru a atenua provocările pandemiei pentru spațiile construite și adoptată de companii din întreaga lume pentru a sublinia angajamentul pentru clădiri mai sănătoase pentru viitor, continuă să câștige recunoaștere la nivel mondial ajungând în Asia.

Recent, Genesis Property a anunțat că începe transformarea Novo Park în YUNITY Park, un campus pentru stilul de lucru și de viață al viitorului. Proiectul este prevăzut să fie finalizat în primele trei luni din 2023, cu o investiție totală de 50 de milioane de euro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *