
Clădirea H3 din West Gate Business District, ocupată integral de Ericsson, a obținut certificarea IMMUNE™ – Rezilient, devenind prima clădire din lume care a atins cel mai înalt nivel de certificare IMMUNE Building Standard™. Acordată de Healthy by Design Building Institute (HDBI) din Bruxelles, printr-un evaluator independent, IMMUNE Building Standard™ este o certificare a clădirilor bazată pe dovezi științifice și axată pe furnizarea instrumentelor și strategiei prin care administratorii de clădiri pot monitoriza, comunica și ajusta sănătatea spațiilor interioare, cu un protocol dedicat pentru a acționa eficient în cazul unor evenimente virale, bacteriologice sau toxicologice.
IMMUNE Building Standard™ se bazează pe o investiție practică în Healthy by Design System (HbDS), format dintr-o rețea de dispozitive și tehnologii, echipamente specializate, personal dedicat și facilități noi, care promovează implementarea de reguli operaționale și de sănătate în spațiile interioare ale clădirii unde oamenii interacționează. Healthy by Design System (HbDS) folosește o serie de senzori specializați pentru măsurarea parametrilor mediului interior, cum ar fi aerul, umiditatea, temperatura sau concentrația de CO2.
Datele despre performanța clădirii sunt colectate în timp real, oferind administratorului clădirii mijloacele necesare pentru a monitoriza și ajusta starea de sănătate a clădirii la un nivel sustenabil de performanță, iar ocupanților care se întorc la birou spațiul și încrederea pentru o experiență sănătoasă.