Sondaj Tailent: Aproape un sfert dintre companiile mici și mijlocii din România confirmă nevoia de roboți software inteligenți

Sistemul de lucru hibrid a evidențiat importanța roboților software inteligenți dezvoltați pe baza tehnologiei Robotic Process Automation (RPA), în condițiile în care a crescut nevoia de soluții și activități creative, iar munca de la distanță a devenit esențială pentru succesul oricărui business. În prezent, 23,7% dintre companiile mici și mijlocii din România confirmă că au nevoie de roboți software pentru a accelera digitalizarea activității și a crește eficiența operațională prin automatizarea operațiunilor, arată un sondaj inițiat de Tailent, compania locală cunoscută pentru dezvoltarea de roboți software inteligenți care permit firmelor să automatizeze o plajă largă de procese operaționale și democratizează accesul la soluțiile de tip Robotic Process Automation.

”Aproape jumătate (47,4%) dintre companiile care au participat la sondajul Tailent consideră că roboții software inteligenți sunt utili pentru a elimina acțiuni repetitive și pentru a crește eficiența operațională dintr-o organizație. Totodată, aproape 30% dintre companii consideră că utilizarea de roboți software poate duce la o creștere a eficienței muncii de la distanță, la o dezvoltare mai rapidă a companiei și la accelerarea digitalizării, cu efecte pozitive asupra evoluției business-ului”, a anunțat Tailent.

Pentru aproape 53% dintre respondenți, principalul avantaj al roboților software pentru companie ar fi creșterea eficienței operaționale, urmat de reducerea costurilor (31,6%) și de creșterea vânzărilor (18,4%), oferind companiei oportunități de dezvoltare în direcții noi. În plus, 39% consideră că echipa ar beneficia de sprijinul tehnologiei RPA pentru a lăsa sarcinile plictisitoare și repetitive în seama roboților software inteligenți, iar aproape 24% spun că angajații se vor putea ocupa astfel de activități mai creative.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *