Ursus Breweries are un nou Presedinte: Dragoș Constantinescu

Ursus Breweries l-a numit pe Dragoș Constantinescu in functia de Presedinte, poziție pe care o va ocupa începând cu 2019, în timp ce Igor Tikhonov a preluat rolul de Președinte al Kompania Piwowarska, divizia Asahi Breweries Europe Group din Polonia.

Dragoș Constantinescu se alătură companiei Ursus Breweries, venind de la British American Tobacco, unde şi-a început cariera acum 16 ani, ocupând diverse funcții, toate pe plan internațional. Şi-a început cariera la divizia de export BAT din Amsterdam, parcurgând succesiv roluri cu responsabilitate crescută în domeniul financiar, precum și funcții de conducere la nivel național și regional în Marea Britanie, Belgia, Olanda, Suedia, Norvegia și Polonia. Până de curând a supervizat zona de nord a Europei Centrale: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și țările baltice, acoperind diviziile Commercial și Electronic Cigarettes din aceste piețe.

„Sunt foarte fericit să mă întorc în România având oportunitatea de a conduce Ursus Breweries. Sunt încântat să mă alătur lumii captivante a berii și să descopăr mai multe despre această industrie, folosindu-mi experiența acumulată pentru a contribui la dezvoltarea companiei împreună cu o echipă de colegi talentați, precum și alături de clienții și partenerii organizației”, a declarat Dragoș Constantinescu.

Ursus Breweries este divizia din Romania a Asahi Breweries Europe Group. Grupul a fost înființat în Aprilie 2017, în urma achiziționării fostelor operatiuni de afaceri ale SABMiller din Europa Centrală de către al Asahi Group Holdings, cu sediul în Japonia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *