MOL România deschide trei noi staţii de servicii și ajunge astfel la o reţea de 218 staţii. În paralel, compania a continuat extinderea conceptului Fresh Corner, acesta fiind în prezent implementat în 123 de staţii. Staţiile de servicii nou deschise sunt amplasate în judeţele Buzău şi Constanţa.
“Noile staţii de servicii inaugurate recent, localizate pe artere importante de trafic, vin atât în întâmpinarea clienţilor care se află în tranzit, cât şi a celor care locuiesc în acele localităţi sau în proximitate. Continuăm strategia de creştere durabilă a afacerii noastre urmărind câteva direcţii clare: extinderea teritorială a staţiior de servicii şi a conceptului Fresh Corner, consolidarea relaţiilor cu partenerii noştri, asigurând cele mai bune soluţii de mobilitate prin produsele şi serviciile adaptate nevoilor lor din ce în ce mai diverse şi în schimbare. În paralel, urmărim continuarea parteneriatului cu societatea civilă prin susţinerea pe termen lung a unor proiecte de responsabilitate socială dezvoltate în colaborare cu fundațiile noastre partenere,” a declarat Camelia Ene, CEO și Country Chairman MOL România.
În cele trei stații MOL nou deschise se poate alimenta cu benzină – EVO 100 Plus şi EVO 95, motorină – EVO Diesel, respectiv gaz petrolier lichefiat (GPL). În plus, în staţii, clienții pot achiziționa roviniete și au la dispoziție facilitățile dedicate posesorilor de carduri de carburant şi ale programului de loialitate MultiBonus.
De asemenea, în magazinele celor trei unităţi există o sortimentație variată de produse alimentare, băuturi, alături de lubrifianţii de calitate înaltă MOL Dynamic sau produsele premium de îngrijire auto EVOX.