KMG International lansează programul de burse în valoare de 100.000 USD

KMG International oferă 100 de burse elevilor de liceu și studenților cu rezultate academice remarcabile din București, Constanța și Prahova, care doresc să își dezvolte cariera în industria de petrol și gaze.

Aplicațiile pot fi trimise pe site-ul oficial al companiei, până la data de 15 octombrie, urmând ca pe 26 octombrie să fie anunțate rezultatele procesului de selecție.

“Păstram tradiția de a susține educația și de a cultiva ambițiile generațiilor viitoare de specialiști din domeniul petrol și gaze, prin programele noastre de practică și colaborările ample cu universități din toată țara. În anul centenarului Marii Uniri, reafirmăm angajamentul nostru pentru performanță și educație în România, motivați fiind și de rădăcinile puternice ale brandului nostru românesc, și oferim 100 de burse candidaților cu performanțe notabile.” spune Alexey Golovin, Vicepreședinte al KMG International.

Bursele, în valoare de 1.000 de dolari fiecare, vor fi acordate printr-un proces riguros de selecție: 50 vor fi acordate studenților înscriși în programul de practică al companiei, pe baza evaluării performanței lor, iar restul de 50 vor fi oferite printr-un proces de evaluare (25 pentru elevi de liceu și 25 pentru studenți).

Compania pune la dispoziția candidaților o adresă de email pentru întrebări și îndrumare pe parcursul procesului de aplicație: scholarships@rompetrol.com.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *