„Ucenicul vrăjitor” şi Orchestra Simfonică Bucureşti, invitate la Gala FITIC!

Organizatorii Festivalului Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa vă invită la un regal muzical şi actoricesc, la Gala de premiere a evenimentului, care va avea loc la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”, pe 8 septembrie 2018, de la ora 19.00. Veniţi să vă bucuraţi alături de actorii, regizorii, studenţii, liceenii şi realizatorii de filme premiați şi de echipa FITIC, de un spectacol extraordinar, produs şi realizat de către profesioniştii pe care îi îndrăgiţi deja, Orchestra Simfonică Bucureşti. „Ucenicul vrăjitor” este ultimul cadou pe care FITIC îl face Constanţei, un spectacol total, o călătorie muzicală, asezonată cu teatru de calitate şi mult, mult umor.

„Ucenicul Vrăjitor” este o poveste veche de când lumea. Acum, “Ucenicul vrăjitor” vine la Constanţa, în interpretarea celebrei Orchestre Simfonice Bucureşti. Nu este, însă, doar un concert. Este un eveniment de divertisment teatral şi muzical în stil clasic, în care spectatorii vor descoperi că muzica îi poate amuza copios, iar un singur actor face cât o întreagă orchestră. Evenimentul este gândit astfel încât actorul Radu Gheorghe şi Orchestra Simfonică Bucureşti să conducă publicul spectator pe meridianele celor mai cunoscute şi îndrăgite partituri ale lumii, cu ajutorul umorului de foarte bună calitate şi unor calităţi histrionice de neegalat.

,,<<Ucenicul Vrăjitor>> este un spectacol ce merită să fie văzut şi trăit. O orchestră simfonică şi un actor care joacă rolul de dirijor şi instrumentist şi clovn muzical în acelaşi timp sunt ingredientele care fac din acest spectacol un eveniment cultural cu impact pozitiv asupra oricărei categorii de spectatori.” a declarat actorul Radu Gheorghe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *