Sorana Cîrstea intră în lupta pentru combaterea mortalității infantile

Campania Salvați Copiii are acum alături o luptătoare importantă, care a făcut posibilă deja dotarea Maternității din Târgoviște cu un incubator performant, în valoare de 75.000 de euro, o donație vitală, având în vedere că echipamentele unității aveau deja aproape un deceniu vechime.

”Medicii de aici au făcut față în mod excepțional, dar a salva vieți cu mâinile goale este un risc pe care nici un sistem medical nu ar trebui să și-l asume. De cele mai multe ori, un incubator face diferența dintre viață și moarte, ori, când știi care e soluția și când știi că ea este la îndemână, a o neglija și a aplica principiul atât de păgubos ”merge și așa”, este iresponsabil. Noi, la Salvați Copiii, milităm atât pentru politici publice coerente, cât și pentru responsabilitate socială. Gestul Soranei Cîrstea de a-și dona premiul în bani de la participarea ei la Fed Cup către programul Organizației Salvați Copiii de reducere a mortalității infantile în România este unul exemplar și pentru asta îi suntem recunoscători”, a afirmat Gabriela Alexandrescu, Președintele Executiv al Organizației Salvați Copiii România.

În prima jumătate a anului 2018, la Maternitatea din Târgoviște s-au născut 60 de copii înainte de termen – adică 10%  din totalul nașterilor. Dintre aceștia, în zece cazuri a fost vorba despre prematuritate severă.

”Deși joci individual, în tenis te bazezi la fiecare minge pe echipa ta. Astfel, cu muncă, migală, disciplină, dar și suport din partea echipei, ajungi să faci performanță. Cred că acest principiu este valabil și în cazul copiilor născuți prematur: ei au nevoie de o echipă bună, iar eu am decis să fac parte din echipa lor. Consider că fiecare dintre noi e dator să dea înapoi ceva societății unde s-a format. Mai mult, noi ca sportivi care am beneficiat de ajutorul multor oameni minunați care ne-au format și ne-au dat posibilitatea să fim apreciați în afara țării, trebuie să fim un exemplu pentru societate. Ca mulțumire pentru că am avut și am onoarea să reprezint România la competiții internaționale precum Fed Cup, am dorit să donez acești bani pe care eu i-am primit unei organizații care știe ce să facă cu ei și să mă întorc în orașul de unde am plecat, împreună cu Salvați Copiii, cu o dotare care poate va ajuta să crească viitori campioni din copilașii născuți prematur și cu siguranță le va salva viețile. Îi chem pe toți colegii mei, sportivi de performanță, să dea un exemplu și să se implice activ în cauze ca acestea și să începem să fim noi schimbarea pe care o vrem în societate. Joc pentru România, dau înapoi României. Mulțumesc Organizației Salvați Copiii România că mă învață cum să fac acest bine”, a spus Sorana Cîrstea.

Datele adunate de organizația Salvați Copiii arată că 13% dintre maternitățile de nivel I din România nu au niciun incubator standard pentru nou-născuții prematuri, 56% dintre maternitățile de nivel II nu au ventilator pentru suport respirator și 14% dintre maternitățile de nivel III au o singură masă de reanimare pentru copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *