Clever Taxi ajută copiii nevoiași din Valea Screzii

Probabil ați fost măcar o dată în situația în care ați vrut să donați niște haine pentru cei nevoiași, dar timpul nu v-a permis să ajungeți la un punct de colectare. Este un scenariu la care s-au gândit și cei de la Clever Taxi, care se alătură campaniei de donații „Dăruiește pentru copiii din Valea Screzii”, inițiată de compania Taxi Titan.

„Prin implicarea noastră vom putea ajuta peste 400 de copii din Valea Screzii, care au nevoie de haine, jucării, rechizite și alimente. Povestea acestor copii ne-a impresionat și întristat în același timp. Din motive financiare, copiii au fost abandonați de familii și lăsați în grija preotului Nicolae Tănase, din localitatea Valea Screzii, județul Prahova. Preotul Nicolae se bazează în totalitate pe ajutorul comunității pentru ca acești copii să meargă la școală și să ducă o viață normală, lipsită de griji. Ne-a impresionat acțiunea de strângere de bunuri pe care o fac cei de la Taxi Titan în fiecare an și ne-am decis să-i ajutăm și noi cu donații și transport prin accesul pe care îl avem la comunitatea locală”, spune Mihai Rotaru, CEO Clever Taxi.

Astfel, dacă sunteți în București și vreți să donați haine, jucării sau alimente neperisabile, vă puteți înscrie pe http://clevertaxi.com/donatii, iar echipa Clever Taxi vă va suna pentru ridicarea donațiilor. Mai mult, pentru fiecare donație, Clever Taxi va adăuga 10 lei și va suporta toate costurile de transport la sediul Taxi Titan, de unde șoferii companiei vor duce donațiile direct la copiii din Valea Screzii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *