Luna iulie aduce o nouă ediție „Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului“

Dacă iubiți muzica clasică trebuie neapărat să vă goliți agenda între 6 și 8 iulie pentru că atunci începe cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional „Marile Serate Muzicale ale Bucureștiului”, eveniment organizat Primăria Capitalei prin Opera Comică pentru Copii și susținut de Magic FM.

Începând cu ora 19:00, pe scena Teatrului Odeon vor urca nume grele din domeniu: soprana Felicia Filip, pianistul Bruno Canino, violoniștii Mario Hossen și Alexandru Tomescu, pianistul Andrei Licareț sau Cvartetul Enescu. Ei vor cânta sub îndrumarea maeștrilor Anton Niculescu și Cristian Mihăilescu.

Totodată, între 1 și 7 iulie va avea loc prima ediție Concursului Internațional de Pian „Mihaela Ursuleasa”, organizat de Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, în memoria marii pianiste. 31 de tineri pianiști din România, Austria și Australia vor participa la acest eveniment, iar ei vor fi evaluați de un juriu internațional format din Pierre Doueihi, profesor la Conservatorul din Berna, Heinz Medjimorec, primul profesor al Mihaelei de la Viena, alături de pianista din Elveția Ferhan Önder și de pianistul român Viniciu Moroianu. La Gala de deschidere a concursului, din 1 iulie, de la Sala Mare a Operei Comice pentru Copii, vor concerta surorile pianiste Ferhan Önder și Fersan Önder din Elveția, prietene din copilărie ale Mihaelei Ursuleasa.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *