Nutrition Greenhouse 2.0: În căutarea ideilor de viitor

Programul Nutrition Greenhouse al celor de la PepsiCo a ajuns la cea de-a doua ediţie, iar scopul principal este găsirea acelor antreprenori cu idei măreţe de viitor care, de ce nu, ar putea schimba lumea. Aşadar, până la 10 startup-uri dedicate nutriţiei vor beneficia de o cotă din grantul de 300.000 de euro şi premii în bani.

Companiile alese vor primi garantat o finanţare de cel puţin 20.000 de euro şi vor beneficia de sprijin din partea experţilor care se ocupă de branduri de top din portofoliul PepsiCo. Fiecare antreprenor va intra într-un program de mentorat de 6 luni.

La finalul programului, una dintre companiile înscrise va fi primi un premiu de 100.000 de euro care s-o ajute în dezvoltarea business-ului în continuare.

“Acum, mai mult ca oricând, consumatorii aşteaptă din partea companiilor să livreze alimente şi băuturi care au nu numai o valoare nutriţională, dar care au şi un gust bun şi sunt accesibile. Sunt vremuri interesante pentru antreprenorii din aceste domeniu, iar programul Nutrition Greenhouse este menit să reflecte entuziasmul generat de acest subiect. În cel de-al doilea an vom explora mai multe moduri de a aduce împreună inovaţii extraordinare pe piaţă, beneficiind de oportunitatea de a explora posibile colaborări cu retaileri de top și/sau alte initiative prin intermediul e-commerce”, spune David Schwartz, Leader of Innovation, PepsiCo Europe & Sub-Saharan Africa, coordonatorul programului din acest an.

Programul PepsiCo Nutrition Greenhouse reprezintă un angajament al companiei de a îmbrăţişa inovaţia şi de a colabora cu cei care vor genera schimbarea în industria alimentelor şi băuturilor în viitor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *