Kaspersky Lab: Potrivit părinților, 12% dintre minori sunt dependenți de Internet

Riscurile asociate creșterii copiilor într-o lume digitală le dau părinților motive de îngrijorare în legătură cu timpul pe care aceștia îl petrec online. Prin urmare, o treime dintre părinți limitează timpul petrecut de copii pe Internet, pentru a-i proteja de pericole. Sunt, însă, și alte măsuri pe care părinții le pot lua pentru a reduce riscurile și a-i ajuta pe cei mici să profite la maximum de lucrurile pozitive pe care lumea digitală le are de oferit. Preferința pentru interacțiunile pe Internet a tinerei generații îi determină pe o treime (33%) dintre părinți să se îngrijoreze în legătură cu dependența de Internet.

Această temere este accentuată de cifrele furnizate de Kaspersky Lab și B2B International, care au aflat că, potrivit părinților, un minor din 10 (12%) este dependent de Internet. Pe lângă temerea că ar putea să vadă conținut nepotrivit sau explicit (36%) și că există posibilitatea să comunice cu persoane necunoscute (32%), teama că cei mici nu se pot distanța de lumea online devine și ea rapid una foarte importantă pentru părinți. Având în vedere că este jumătate (51%) dintre părinți simt că amenințările online pentru copiii lor cresc, timpul petrecut pe Internet este un factor important pentru siguranța copiilor.

Aceste motive de îngrijorare i-au determinat pe 33% dintre părinți să impună restricții legate de timpul petrecut în mediul virtual. Cu toate aceste, limitarea timpului online nu îi ferește neapărat pe copii de pericole. Pe parcursul unui an, 44% dintre copii s-au confruntat cu cel puțin o amenințare online, 12% dintre ei accesând conținut nepotrivit sau intrând în contact cu programe malware și viruși (10%).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *