Tarom dublează investițiile în 2018

Bugetul Tarom pentru anul 2018, propus de către conducerea companiei naționale, a fost aprobat prin Hotărâre de Guvern, joi 29 martie a.c. Indicatorii sunt pozitivi. Veniturile previzionate sunt cu 21% mai mari decât cele de anul trecut, în timp ce bugetul destinat investițiilor companiei a crescut cu 64,4%. Compania a dezvoltat un buget prudent și echilibrat, cu o componentă foarte puternică pe partea de investiții.

”Apreciem celeritatea cu care Guvernul României a adoptat actul propus de conducerea companiei. Avem încredere că în perioada următoare TAROM va reuși să intre pe un trend pozitiv din punct de vedere economico-financiar. Bugetul TAROM pe anul 2018 este în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut cu 21,3%. Veniturile companiei vor depăși în 2018 suma de 1.504.700.000 lei. Subliniem de asemenea o creștere considerabilă la capitolul investiții”, se arată în comunicatul Tarom.

Pentru anul 2018, compania a prevăzut o sumă de 440.247.800 lei pentru investiții. Din această sumă, peste 10% sunt fonduri destinate investițiilor pe sectorul IT. Creșterea totală la capitolul investiții este de 64,4%, față de bugetul companiei pentru anul 2017.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *