KMG International – recorduri istorice în 2017

KMG International – recorduri istorice în 2017 Grupul KMG International (KMGI) a înregistrat anul trecut rezultate și operațiuni record, în linie cu evoluția pozitivă începută în 2012 – momentul cheie al finalizării cu succes a programului de modernizare și creștere a capacității de procesare a principalei rafinării – Petromidia Năvodari. Aceasta a devenit în perioada 2012-2017 cea mai mare unitate de profil din România și una dintre cele mai moderne și complexe din regiunea Mării Negre. KMGI a atins în 2017 indicatori operaționali și financiari record în cei peste 40 de ani de la înființarea companiei Rompetrol si a rafinăriei Petromidia Năvodari, dar și la 10 ani de la preluarea și integrarea sa în cadrul companiei naționale de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas.

”Anul 2017 reprezintă un punct cheie în evoluția Grupului, nu doar pentru rezultatele record atinse, ci și pentru că am reușit să consolidăm și să transformăm activitățile Grupului la nivelul unui leader regional. Acum este momentul și suntem pregătiți pentru a trece la alt nivel, să ne concentrăm pe dezvoltarea noastră în România și în bazinul Mării Negre, atât în zonele unde suntem deja prezenți, dar și să ne uităm cu încredere la alte țări și la potențialul acestora de a face parte din strategia Grupului”, declară Zhanat Tussupbekov, CEO al KMG International.

Rezultatul operational (EBITDA) pentru 2017 s-a ridicat la 242 milioane USD, cu circa 20% peste nivelul consemnat în 2016 și triplu față de cel din 2012 (79 milioane USD). În același timp, profitul net s-a majorat de șase ori față de cel din 2016 până la un nivel de 80 milioane USD, față de un rezultat negativ de 208 milioane USD înregistrat în 2012. Prin implementarea unor măsuri de îmbunătățire a controlului bugetar, dezvoltarea de politici de management al riscului (hedging, impact curs valutar), dar și adoptarea unei strategii de finanțare prudentă, KMGI a reușit în perioada 2012-2017 reducerea semnificativă a datoriilor totale – de la 925 milioane USD în 2012 la 416 milioane USD anul trecut, respectiv 608 milioane USD în 2016.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *