BCR a realizat un profit net de 668,1 milioane lei, anul trecut

Banca Comercială Română a înregistrat anul trecut un rezultat operațional de 1.343,7 milioane LEI (294,1 milioane EUR) cu 3,5% mai mare decât în anul precedent, 1.297,7 milioane LEI (289,0 milioane EUR), datorită veniturilor operaționale mai mari și a eficientizării cheltuielilor.

Banca a obținut astfel un profit ne

t de 668,1 milioane LEI (146,2 milioane EUR), susţinut de dezvoltarea afacerii şi de îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului.
În 2017 BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare totala de 8,1 miliarde LEI. Aceasta a condus la un avans al soldului creditelor nete acordate clienților de 3,7% an pe an.
În activitatea bancară de retail, BCR a acordat credite noi în valoare totală de 5,5 miliarde LEI, înregistrându-se vânzari solide de credite de consum şi garantate – în special datorită creditului de nevoi personale cu rate fixe „Divers”, ale cărui vânzări au consemnat o creștere de 7% an pe an.

În 2018 ne așteptăm ca economia să aibă în continuare o rată de creștere solidă – în jur de 5%, ca veniturile să crească moderat, iar șomajul să rămână redus, însă vedem, în același timp, și riscuri pe piețele financiare. De aceea, vom oferi clienților noștri servicii financiare pe termen lung și protecția bugetelor personale. Astfel, vom continua pe drumul început de a prioritiza creditarea în moneda națională, cu dobânzi fixe și opțiuni atractive de asigurare. Nu în ultimul rând, BCR va continua să investească în servicii și procese moderne facilitate digital, pentru a oferi clienților accesibilitate și conveniență. Inovația tehnologică și noile capabilități schimbă modul în care serviciul bancar trebuie să ajungă la clienții săi și la publicul larg, de aceea sunt încântat să remarc faptul că BCR și-a crescut semnificativ numărul de clienți activi digital”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

Anul trecut, peste 10.000 de familii din România au ales să-și achiziționeze o casă prin intermediul BCR, alegând fie programul „Prima Casă”, fie creditul ipotecar standard BCR “Casa Mea”, ultimul înregistrând în trimestrul al patrulea o creștere a vânzărilor de peste 77%, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut.

Per total, aceste evoluții au condus la o creștere a portofoliului de credite nete retail al băncii de 5,1% an pe an.

BCR a marcat, de asemenea, în 2017 o serie de creșteri susbtanțiale în operațiunile electronice și digitale – 78% mai mulți clienți de Mobile Banking și 32% mai mulți clienți de internet Banking.

Pe segmentul de finanţări corporate, BCR a acordat credite noi in valoare totala de 2,6 miliarde LEI (volume in bilanț). Se remarcă aici o creștere semnificativă, de 16,8%, a finanțărilor pentru întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), ca urmare a strategiei proactive de susținere a antreprenorilor locali. În cadrul finanțărilor de tip corporate, BCR se implică în câteva sectoare-cheie pentru economia românească, precum industria auto, agricultură, energie și logistică. Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a crescut în ultimul an, BCR deţinând o cotă de piaţă semnificativă şi un portofoliu de peste 8,0 miliarde LEI co-finanţări acordate.

Per total, aceste evoluții au condus la o creștere a portofoliului de credite nete corporate al băncii de 1,7% an pe an.

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în anul 2017 s-a înregistrat o alocare scăzută de provizoane în valoare de 32,4 milioane LEI (7,1 milioane de euro), faţă de o reluare netă de 280,0 milioane LEI (62,4 milioane EUR) în anul 2016, pe fondul unor evoluții firești în ceea ce privește provizionarea de risc.
Rata NPL de 8,1%, la 31 decembrie 2017, a fost semnificativ mai mică faţă de 11,8% la 31 decembrie 2016, datorită eforturilor depuse constant în ultimii ani pentru reducerea generală a portofoliului de credite neperformante prin recuperări, vânzări de portofolii şi scoateri în afara bilanţului. Rata de acoperire cu provizioane a NPL s-a situat la un nivel confortabil de 92,7%, respectiv 128,5% incluzând valoarea garanţiilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *