Dolce Sport devine Telekom Sport

Telekom Sport este noul brand sub care Telekom va aduce în casele românilor cele mai importante evenimente din lumea sportului, prin numeroase transmisiuni live, ştiri sportive de calitate și emisiuni de analiză realizate de profesioniști de excepție, jurnaliști și glorii ale sportului românesc. Având în vedere că promisiunea brandului Telekom este despre Exprienţe Împreună, trăite şi împărtăşite cu cei din jur, şi pentru că sportul înseamnă emoţie, pasiune, bucurie şi speranţă trăite de fani, Telekom Sport ia naştere ca Televiziunea Fanilor – Telekom Sport este tot sportul pe care îl iubiţi. Acum. Astfel, oricând şi oriunde, live, la televizor sau pe laptop, tabletă şi smartphone, Telekom Sport oferă iubitorilor sportului un întreg pachet de competiții premium.

“Atât exclusivitățile de conținut sportiv, cât şi ofertele comerciale Telekom nou lansate în acest an sub conceptul #Netliberare, ne poziţionează în acest moment ca unul dintre cei mai importanți jucători de pe această piață. Telekom Sport va însuma numele, dar și valorile unui brand puternic la nivel local și internațional. Clienții noștri vor recunoaște și se vor identifica mai uşor cu tot ceea ce înseamnă Telekom în casele lor, dar și în alte contexte și spații, oricând, flexibilitatea pachetelor noastre oferindu-le aceste opțiuni și beneficii”, a declarat Miroslav Majoros, CEO grupul de companii Telekom Romania.

Toate meciurile din UEFA Champions League și din UEFA Europa League se văd doar la Telekom Sport, dar microbiștii se pot bucura, de asemenea, de toate meciurile din Liga 1 și din La Liga, de partidele transmise în exclusivitate din Premier League, de cele din Cupa Angliei, din Cupa Germaniei și din Cupa Franței. Totodată, iubitorii sportului pot urmări cele mai importante competiții automobilistice (Formula 1, WRC, Formula E, Formula 2, GP 3 sau Porsche Supercup), cele mai spectaculoase campionate profesioniste din sportul american (NFL, NBA si NHL), campionatele interne de handbal și de rugby masculin și feminin, cât şi toate meciurile echipei naționale de rugby şi turneele din circuitul ATP. În luna decembrie, în exclusivitate în România, la Telekom Sport, fanii sportului vor putea urmări Campionatul Mondial de handbal feminin, unde România este printre favoritele la medalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *